Für Vasile Cuc (1984 – 2008)

„Vasi”… Colegul meu de banca „de la Teoretic”… Din „V-VIII”; singura clasa (din doua…?) V-VIII „rea” din liceu – spre sfarsit, cea mai „rea”, din intreg liceul – insa o clasa cu o medie generala la invatatura foarte ridicata.

Ceea ce imi amintesc cu mult drag, si astazi, de fiecare data cand ma gandesc la Vasi, e pasiunea pe care o impartaseam cu el pentru limba germana; despre cum concuram unul cu celalat punandu-ne intrebari „grele” (in limba germana, bineinteles); despre cum invatam unul de la celalalt cuvinte si expresii noi.
Imi amintesc si despre cum ii tineam partea, de multe ori, atunci cand Cosmin incerca sa-l ocarasca, iar eu eram de fata. Asa, copii cum eram, lui Vasi nu-i placeau conflictele de niciun fel; de fiecare data imi spunea: „Lasa, lasa…”.

Din motive care tin „de viata”, nu ne-am vazut decat foarte rar dupa absolvirea clasei a VIII-a.
Timpul se scurge, anul e 2008, luna e aprilie; imi e dat sa aflu ca, intr-o noapte de vineri spre sambata, in apropiere de Viena, Vasi a fost impuscat. Mortal…
Ultima noastra intalnire avuse loc cu putin timp inainte de tragedie, intr-o sala de antrenament din Negresti-Oas. Impresionat fiind de aspectul meu fizic, a fost curios sa afle de cat timp ma antrenez.

(La fel de impresionat fusesem si eu atunci cand am vazut, pentru prima oara, cat de mult s-a inaltat, la scurt timp dupa ce n-am mai fost colegi.)

Fara a o sti in acel moment, acea intalnire accidentala avea sa fie ultima data cand ne vedem, iar astazi regret ca n-am ramas cu el atunci, „la discutii” -altele decat cele pe care le-am avut- pentru putin mai mult timp.

Nu mi-am luat „ramas-bun”, asa cum o cere traditia (la romani), din mai multe motive. Cel mai important dintre ele fiind faptul ca „nu am putut” lua parte la inmormantare. Am refuzat sa-l vad „asa”. Insa gandurile mele, de fiecare data cand ma intorc la copilarie, la momente si persoane sincere din ea, ma duc si la el; la Vasi – „colegul meu de banca”.

„Lebe wohl…“

 

Astazi -06 octombrie, 2014- Vasi ar fi implinit frumoasa varsta de treizeci de ani. Ar fi fost mai in varsta decat mine…

Vasile Cuc 1 Vasile Cuc 2 Vasile Cuc 3 Vasile Cuc 4(Fotografii: arhiva personala a doamnei C.)

Advertisements