Vânzător de oameni

I shared a link (again) via Povești săsești.
Ovidiu Tomuleţiu
Circula un banc pe vremea aia: cică pentru fiecare sas ce pleca “sus”, statul român primea 5.000 de mărci. Iar Bulă a ]ntrebat la un congres al apicultorilor: “Tovarăși, n-ar fi mai rentabil să creștem sași în loc de albine?”
10 July at 09:26
Povești săsești
Altfel s-ar fi rezolvat datoria externă… Mi-ați dat o idee: să facem împreună o colecție de bancuri din “epoca de aur”. În acest document deschis, am scris câteva bancuri găsite pe Internet. Oricine poate adăuga glume și anecdote de atunci. Mai ales pentru cei care nu au trăit în comunism, ar putea fi o altfel de istorie, cu haz de necaz. Linkul aici: https://docs.google.com/…/edit
Bancuri din “epoca de aur” – Google Drive
docs.google.com
10 July at 10:44Povești săsești
Domnule Miculescu, aici nu vorbim de prigoana, ci de actul de vanzare a unor oameni, de comerț. Care oameni au vrut sa plece din Romania, dar nu puteau, nu erau liberi să o facă. Când au fost liberi, au și plecat, sperând într-o viață mai bună. În comunism, sașii au fost vânduți, după ce oricum le-au fost luate toate proprietățile. Casa bunicilor mei, animalele lor, pământurile, nu au fost primite de niciunde, nu au fost daruri de la stat sau rodul unui statut favorizat. Au fost doar rodul muncii lor, de țărani. Țărani simpli, ca restul celor din țara, români, maghiari sau ce nație or fi fost. Discuția nu a pornit aici de la depagubiri, ci de la felul cum a plecat din țară o etnie întreagă. Sașii au plecat din cauza a tot ce a însemnat comunismul, nu de bine. Altfel, toți și-ar fi continuat viața liniștiți, cum au trăit sute de ani. Nu i-a alungat nimeni forțat, ci au fost forțați de toate orgiile comunismului (cele îndurate de toți din țară) să-și înceapă o viață nouă, mai bună, în Germania care îi primea. La fel au făcut și românii care și-au riscat viața și libertatea dorind să fugă peste graniță din Romania acelor ani. Din fericire, m-am născut în ultimii ani ai comunismului. Însă știu ce a însemnat ca toată familia tatălui meu să plece în Germania. Cu o valiză, lăsând totul în urmă. Nu victimizez sașii mai mult decât pe alții. Articolul de mai sus relatează despre un gest inuman, condamnabil, de vânzare, de plătire a libertății unor oameni.
10 July at 12:39Povești săsești
Da, asta am spus și eu: că și românii au plecat, și în comunism, dacă și cum au putut, și după. Și ei lasă totul în urmă, cum au lăsat și sașii. De ce? Urmează o întreagă listă de motivații, pe care le știm cu toții. Revenind la comunism, nu cred că pune cineva la îndoială că greul avea forme atroce pentru majoritatea, nu doar pentru sași. Ajutorul pe care-l pomeniți a și venit: Germania a plătit bani pe cap de sas repatriat. I-a cumpărat, ca să-i scoată din comunism. Iar în Germania ajunși, au beneficiat de alte ajutoare.
10 July at 12:45

Povești săsești
Da, nu mai este mare lucru de făcut, oricum majoritatea s-au împăcat cumva cu trauma și au mers mai departe. Asta nu înseamnă că trebue să ascundem sub preș povestea. În familia mea, nu a venit nimeni să ceară despăgubiri sau retrocedări. Viața lor e alta acum, sunt bătrâni oricum, pe urmași nu-i interesează. Totuși, astăzi putem discuta deschis, iar articolul vorbește despre o “afacere” ascunsă până de foarte curând. E onest să știm ce s-a întâmplat, apoi să ne formulăm fiecare părerile. Nu fac politică, deci nu vreau să deviez înspre cine conduce Romania acum, atunci sau în ce fel… vă respect părerea și vă mulțumesc că ne-ați împărtășit-o.
10 July at 12:53

Povești săsești
Există multe exemple și cazuri de tot felul. E clar că fiecare a încercat să se descurce cum a putut mai bine, în tot răul. Evitând generalizările, un caz concert e următorul: casa unchiului meu, pe care și-a ridicat-o împreună cu frații, pentru că erau zidari, a fost naționalizată. El a fost printre cei vânduți, (adica i s-a acceptat sa plece) a plecat cu un geamantan, după ce a încercat să fugă în fel și chip. Copiii lui nu au putut pleca cu el. În Germania a primit ajutor, a lucrat în continuare tot ca zidar și și-a făcut o casă mult mai mare. Si-a revayut copiii dupa 90. Numai că fericirea sau mulțimirea unui om nu se măsoară în case. El a revenit cât a trăit în fiecare an în Romania, la casa lui. Care casă, este locuită în prezent de unul dintre liderii locali actuali, într-adevăr în funcție și în comunism. Unele lucruri nu se schimbă, peste altele îi este greu unui om să treacă. Aceste povești sunt personale, deci emoționale, istoria măruntă, articolul vorbește despre istoria mai mare, pe care ar trebui măcar să o știm.
10 July at 17:17

 

Advertisements